Mădălin Ionescu şi soţia lui, Cristina Şişcanu, sunt în al nouălea cer! Cei doi urmează să devină părinţi, iar fosta prezentatoare TV este o gravidă în toată regula, extrem de mândră de burta ei care creşte văzând cu ochii.
Cristina Şişcanu este o femeie împlinită, iar asta se vede pe faţa ei! Viitoarea mămică străluceşte de fericire şi e tare mândră de burtica ei de gravidă.
De curând, soţia lui Mădălin Ionescu a postat pe o reţea de socializare o fotografie în care-şi etalează cu mândrie ”dotarea”. Îmbrăcată într-o ţinută sport, vedeta îşi mângâie cu gingăşie burta în care creşte viitoarea ei fiică.
Prietenii virtuali au fost extrem de încântaţi s-o vadă în această ipostază şi i-au transmis gândurile lor bune: ”Multă sănătate si o sarcină uşoară! O zi frumoasă ca şi tine” / ”Uite aşa, Doamne Doamne a adus miracolul. O sarcină uşoară. Multă sănătate şi să fii înţeleasă, iubită, ajutată de cei dragi” / ”Să ai parte de un bebeluş sănătos, Cristina. Naştere uşoară”.